Inteligența emoțională a copiilor trebuie cultivată de la vârste fragede și dezvoltată pe tot parcursul vieții, astfel încât aceștia să fie mai bine pregătiți pentru provocările cu care se vor confrunta de-a lungul timpului și devină niște adulți echilibrați, care să poată gestiona rațional și calm anumite situații complicate inevitabile.
Un copil inteligent emoțional este conștient de emoțiile sale și nu se teme să vorbească liber despre ele. Știe să își gestioneze trăirile negative și nu abandonează o activitate atunci când aceasta devine dificilă. Comunici foarte ușor cu un copil inteligent emoțional. El se adaptează ușor la situații și persoane noi și leagă prietenii cu ușurință. În majoritatea situațiilor, este un copil sigur pe el, iar atunci când simte că nu se descurcă, cere ajutorul fără să ezite.
Dar ce trebuie să facem pentru a avea copii inteligenți emoțional? Cum dezvoltăm, mai exact, inteligența emoțională a celor mici? Nu este atât de greu precum crezi. Hai să descoperim împreună ce înseamnă inteligența emoțională și cum se învață ea!
Dezvoltarea inteligenței emoționale a copiilor
Dezvoltarea inteligenței emoționale a copiilor începe în sânul familiei, acolo unde cei mici deprind modele de comportament de la părinți, așa că puterea exemplului este foarte importantă. Încă din primele clipe de viață, chiar dacă nu pot vorbi, copiii exprimă emoții, iar furia și bucuria ies cel mai adesea la suprafață tocmai pentru că cei mici încă nu știu cum să își exprime verbal trăirile.
Părinților le revine responsabilitatea de a-i învăța pe cei mici cum să își înțeleagă emoțiile, cum să le exprime și cum să și le autoregleze. Cum? Descriindu-și cu acuratețe propriile stări emoționale și identificându-le verbal corect. Este foarte important ca părinții să explice copiilor ce simt și ce anume le-a provocat o anumită stare emoțională, să fie cât mai naturali în comportamentul lor și să nu își mascheze stările emoționale negative.
Când ne inhibăm emoțiile și încercăm să le ascundem de copii noștri, mimând fericirea sau calmul, involuntar nu facem altceva decât să le transmitem acestora un mesaj greșit, cum că este în regulă să își reprime trăirile neplăcute. Cu timpul, un astfel de comportament poate genera frustrări și efecte psihologice pe termen lung.
Cum poți crește copii inteligenți emoțional
Există mai multe moduri prin care poți încuraja dezvoltarea inteligenței emoționale a copilului tău. În primul rând, pentru a crește un copil inteligent din punct de vedere emoțional, lasă-l să își exprime emoțiile! Începe prin a discuta cu el despre emoțiile pe care tu le resimți în viața de zi cu zi și despre modul în care le faci față. Ține minte, cei mici își urmăresc părinții cu mare atenție și preiau atât abilități sănătoase, cât și nesănătoase de la aceștia. Fii, în primul rând, tu un exemplu de inteligență emoțională pentru copilul tău!
Ascultă-l și validează-i sentimentele. Învață copilul să își trăiască emoțiile, așa cum vin. Nu îi transmite mesaje precum „Nu e bine să plângi! Gata, ne oprim că suntem copii mari!” sau „Cum să îți fie frică? Ești un băiat/ o fată mare deja!”, ci lasă-l să îți explice, cu cuvintele sale, așa cum știe el mai bine, emoția pe care o experimentează. Ascultă-l cu atenție. Nu îl certa pentru ceea ce simte, ci pune degetul pe emoție, arătându-i că îl înțelegi și că îl accepți, cu tot cu emoția negativă.
Etichetați împreună emoțiile! După ce l-ai ascultat pe cel mic, ajută-l să construiască un vocabular emoțional prin care să își poată identifica emoțiile pozitive și negative. Exersează cu el diverse situații de viață și învață-l cum să reacționeze. Numiți emoțiile și identificați-le cu ajutorul unui joc. Îl poți ruga, atunci când sunteți în parc, să identifice diferite emoii la persoanele din jur. Exemplu: „Uite, acel om s-a lovit la picior. Cum crezi că se simte el acum? Este trist sau nervos?”. O să fii surprinsă de cât de repede învață cei mici să distingă emoțiile!
Ajută-l să treacă peste o anumită emoție și să ia cele mai bune decizii! Abia după ce copilul își exprimă emoțiile și le exteriorizează, va putea trece peste ele. Învață-l să își recunoască emoțiile, să le tolereze, fără a simți nevoia să le combată. Odată ce sunt înțelese și scad în intensitate, problema e că și rezolvată. Că și în cazul adulților, abia după ce simt că emoțiile le-au fost înțelese, se descarcă și reușesc să le depășească.
Jocuri și exerciții pentru dezvoltarea inteligenței emoționale a copiilor
De-a lungul timpului, psihoterapeuții au dezvoltat o mulțime de jocuri cu rolul de a-i sprijini pe cei mici să își dezvolte inteligența emoțională. Cu ajutorul exercițiilor și jocurilor pentru dezvoltarea emoțională a copilului, cel mic învață cum să își identifice și să își gestioneze propriile emoții, cum să relaționeze cu ceilalți, cum să interpreteze emoțiilor celorlalți și cum să răspundă la ele, își dezvoltă atenția și capacitatea de concentrare, abilitatea de a depăși anumite situații, precum și abilitatea de a interpreta anumite evenimente și fapte.
Iată câteva exemple de jocuri pentru dezvoltarea inteligenței emoționale a copiilor:
Joc de potrivire – Ce simte maimuțica?
Este un joc adorabil, pe care îl poți cumpăra online, și care îl va încuraja pe copil să se gândească la anumite situații și la emoțiile pe care le-a avut în acel moment. Cel mic trebuie să extragă un card și să mimeze emoția exprimată de maimuțică pe cardul respectiv. Apoi vorbiți împreună despre emoția respectivă. Povestește chiar tu o situație în care tu sau copilul tău ați trăit sentimentul cu pricina, fie că e vorba de teamă, fericire, furie etc.
Joc interactiv – Mimează emoția!
Cei mici se vor distra pe cinste în timpul acestui joc amuzant, care îi va ajuta să învețe să își exprime emoțiile și sentimentele într-o manieră interactivă. Practic, un astfel de joc conține mai multe carduri cu emoții și eșarfe colorate, pe care jucătorii trebuie să le poarte la gât pe tot parcursul jocului.
Se împart câte 4 carduri cu emoții fiecărui jucător, iar restul cardurilor rămân așezate în teanc cu fața în jos, în mijlocul mesei. Fiecare jucător trebuie să caute carduri cu emoții în aceeași culoare cu eșarfa pe care o poartă. Apoi trebuie să deseneaze, mimeze sau să spună o poveste pentru că ceilalți jucători să își dea seama ce emoție caută.
După ce ați identificat emoția de pe card, fiecare jucător trebuie să povestească o situație în care a simțit emoția respectivă.
Primul care strânge un set de carduri cu aceeați emoție câștigă.
Joc interactiv – Descoperă emoțiile!
Ajută-ți copilul să se gândească la anumite situații și la emoțiile pe care le-a avut la acel moment printr-un joc care contribuie la exprimarea verbală și non-verbală a emoțiilor, la dezvoltarea memoriei, a creativității, a capacității de ascultare și comunicare și a încrederii în sine.
Un astfel de joc conține mai multe piese cu ajutorul cărora fiecare jucător poate reproduce diferite stări emoționale. Îl găsești aici.
Oglinda emoțiilor
Un joc amuzant care îi va ajuta pe cei mici să învețe să își exprime emoțiile și sentimentele este „oglinda emoțiilor”. Această oglindă cu imagini glisante înfățișând copii adevărați care au diferite expresii faciale, îi va ajuta pe cei mici să învețe totul despre emoții, precum fericire, surprindere, frică, tristețe, neliniște și furie.
Pe lângă faptul că îi ajută pe cei mici să își dezvolte inteligența emoțională, aceste jocuri sunt un prilej excelent de conectare și de a petrece timp cu copiii! Descoperă mai multe astfel de jocuri educative pe educlass.ro!